O idee interesantă pentru cină! O puteți pregăti cu orice umplutură!

O rețetă simplă și rapidă de mâncare gustoasă, perfectă pentru gustare sau pentru cina alături de familie. Ingredientele sunt accesibile, iar rezultatul delicios.

INGREDIENTE:

-250 gr de varză;

-1 ceapă;

-mărar sau pătrunjel;

-120 gr de făină de grâu sau integrală;

-150 gr de smântână fermentată 15% (iaurt);

-2 ouă;

-1 linguriță de bicarbonat de sodiu;

-1/2 linguriță de sare sau după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați varza fideluță, adăugați mărar mărunțit, sare și amestecați. Frecați apoi varza timp de câteva minute, ca să devină mai suculentă și moale.

Sfat. Puteți încerca să înlocuiți varza proaspătă cu varză murată.

2.Tăiați ceapa bucăți destul de mici, le adăugați în vasul cu varză și mai amestecați o dată foarte bine.

3.Amestecați ouăle cu sare, piper negru și smântână, până la omogenizare, folosind telul sau furculița.

4.Încorporați făina și bicarbonatul. Amestecați bine aluatul, cât să fie omogen și fără cocoloașe.

5.Tapetați baza formei (20 cm) cu hârtie de copt, turnați 2/3 de aluat, nivelați stratul și adăugați umplutura de varză.

6.Acoperiți varza cu aluatul rămas, repartizându-l atent cu spatula, și dați forma la cuptorul preîncălzit până la 180°С pentru 30-40 de minute.

Plăcinta apetisantă și suculentă poate fi servită fierbinte, însă rece este și mai gustoasă. Se combină perfect cu sos de smântână. Experimentați cu umplutura, deoarece acest aluat se potrivește atât pentru umpluturile sărate, cât și pentru cele dulci.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New