Rețeta simplă și gustoasă de castraveți murați!

Rețeta de astăzi de castraveți murați este una simplă, dar reușită. Încercați-o și nu veți mai simți necesitatea să experimentați. Din condimente aveți nevoie doar de usturoi, hrean, flori de mărar, sare și oțet. Dacă sunteți în căutarea rețetei-minune, vă recomandăm să faceți 2-3 borcane, posibil să fie cea de care aveți nevoie!

INGREDIENTE (PENTRU 1 BORCAN DE 0,8-1L):

-8-10 castraveți mici;

-1-2 căței de usturoi;

-o bucată de frunză de hrean;

-tulpini de frunze de hrean – după gust;

-tulpini de mărar – după gust;

-1 floare de mărar;

-1 lingură cu vârf de sare pentru 1l de apă;

-1 linguriță de oțet 70%.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați castraveții în 2 ape, apoi îi lăsați în lichid pentru 2 ore, după care îi spălați cu partea dură a unui burete.

2.Spălați borcanele cu săpun de rufe și le puneți cu gura în jos pe un prosop să se scurgă și să se usuce.

3.Spălați frunzele, florile și tulpinile de hrean și de mărar, le puneți în apă și le lăsați pentru 15 minute.

4.Tăiați tulpinile, frunzele și florile bucăți, turnați apă curată, puneți cratița la foc și le fierbeți timp de 15 minute. Astfel, veți îndepărta complet orice bacterie sau microorganism, care ar putea cauza explodarea ulterioară a conservelor.

5.Îndepărtați ambele capete ale castraveților.

6.La baza borcanelor, adăugați câte o bucată de frunză de hrean, tulpini de mărar și de hrean, flori de mărar și câte un cățel de usturoi tăiat în jumătate.

7.Așezați castraveții și umpleți borcanele cu apă curată, ca să înțelegeți de cât lichid aveți nevoie pentru marinadă.

8.Scurgeți apa într-o cratiță, o dați în clocot, umpleți borcanele, le acoperiți cu capace și le lăsați pentru 15 minute.

Sfat. Turnați câte puțină apă clocotită, pentru ca borcanele să reușească să se încălzească și să nu crape.

9.Scurgeți apa din nou în cratiță, o aduceți până la punctul de fierbere, umpleți borcanele și le lăsați pentru 15 minute.

10.Fierbeți capacele timp de 15 minute.

11.În cratiță, turnați volumul necesar de apă curată, adăugați sare, ținând cont de proporții, amestecați, cât să se topească, puneți cratița la foc și dați saramura în clocot.

12.Scurgeți apa din borcane și le umpleți cu saramură. Adăugați câte aproximativ 1 linguriță de oțet și le închideți etanș sau le înfiletați.

13.Întoarceți borcanele cu susul în jos, verificați dacă sunt închise ermetic, le înfășurați și le lăsați pentru 24 de ore, să se răcească.

Castraveții au un gust echilibrat și sunt crocanți. Iarna, vor fi un adevărat deliciu pe masa dumneavoastră!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!