Tort cu gust de înghețată, preparat fără cuptor. Un desert extraordinar!

Un desert foarte fin și gustos, al cărui gust seamănă cu cel al înghețatei. Se prepară ușor și rapid, pe tigaie. Încercați-l neapărat!

INGREDIENTE:

Pentru blaturi:

-250 g de făină;

-70 g de zahăr;

-130-150 g de unt.

Pentru cremă:

-500 g de smântână fermentată;

-2 ouă;

-150 g de zahăr;

-8 g de zahăr vanilat;

-2 linguri de amidon de porumb;

-50 g de unt.

Altele: ciocolată albă — pentru decor.

Din aceste ingrediente veți obține un tort cu diametrul de 18 cm.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: amestecați făina cernută și zahărul într-un bol. Scufundând periodic untul rece (puteți să-l țineți în prealabil la congelator) în ele, dați-l prin răzătoarea mare.

2.Amestecați totul cu mâinile, ca să obțineți un aluat nisipos.

3.Transferați aluatul pe 2 tigăi, divizându-l în 2 părți aproximativ egale.

4.Puneți tigăile pe foc moderat și gătiți aluatul până va deveni auriu, amestecând periodic. Drept rezultat, veți obține un fel de firimituri. Aveți grijă să nu le ardeți, ca să nu fie amărui.

Bineînțeles, puteți să coaceți aluatul în cuptor: răspândiți-l uniform pe tava tapetată cu hârtie de copt și coaceți-l timp de aproximativ 20 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌.

5.Pregătiți crema: puneți ouăle, zahărul tos, zahărul vanilat și amidonul într-o crăticioară cu fundul gros. Amestecați foarte bine, ca să nu rămână cocoloașe.

6.Adăugați smântâna fermentată. Amestecați.

7.Fierbeți crema pe foc mic, amestecând continuu, timp de 1 minut din momentul îngroșării și apariției primelor bule de clocotire.

8.Luați crema de pe foc. Adăugați untul în ea. Amestecați până la omogenizare.

9.Asamblați tortul pe un platou, în interiorul unui inel reglabil, tapetat cu folie acetat: răspândiți câteva linguri de firimituri în interiorul inelului, astfel încât să obțineți un blat subțire.

10.Acoperiți blatul cu un strat subțire de cremă fierbinte.

11.Continuați alternarea firimiturilor și cremei până le veți termina. Ultimul strat trebuie să fie reprezentat de cremă.

12.Presărați ciocolata dată prin răzătoarea mică pe suprafața tortului.

13.Apoi dați-l la frigider peste noapte, ca să se pătrundă și să se închege.

14.Îndepărtați inelul și folia acetat din jurul tortului.

15.Porționați-l și serviți-l cu multă plăcere! Este moale, fin și foarte gustos!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New