Îngrășământ natural pentru legarea și dezvoltarea rapidă a castraveților!

Acest îngrășământ minunat pentru tufele de castraveți întărește imunitatea plantelor, stimulează formarea florilor și reduce riscul de ofilire și uscare a acestora, stimulează legarea unui număr mare de fructe și dezvoltarea lor rapidă. Este bogat în potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, bor și alte microelemente. Este natural, ecologic și sigur. Produsul, pe care l-am descris mai sus, este cenușa de lemn.

Cenușa de lemn, pe care vreți să o folosiți ca îngrășământ, trebuie să fie proaspătă sau păstrată într-un loc uscat. Nu utilizați cenușa, care a fost expusă la ploaie și umezeală!

AVEȚI NEVOIE DE:

-un borcan de 1 litru de cenușă de lemn;

-500 ml de oțet de masă 9%;

-10 litri de apă (+ pentru diluat).

MOD DE LUCRU:

1.Dizolvați cenușa de lemn în apă.

2.Adăugați oțetul. Amestecați foarte bine. Oțetul contribuie la asimilarea mai bună a elementelor nutritive din cenușa de lemn.

3.Lăsați soluția fertilizantă să se infuzeze pe parcursul a 60 minute.

4.Apoi agitați-o și diluați-o cu apă stătută: 1 litru de soluție fertilizantă la 5 litri de apă.

5.Turnați câte 500 ml de soluție diluată la baza fiecărei tufe de castraveți, pe solul umed, pe înserate.

6.Dacă fertilizați tufele de castraveți cu cenușă de lemn, alternați-o cu un îngrășământ bogat în azot o dată la 2 săptămâni, deoarece aceste plante au nevoie de azot pe parcursul întregii perioade de vegetație.

Spor la grădinărit!

New