Rețeta simplă și rapidă de ardei marinați (fără sterilizare)!

Această rețetă de ardei marinați pentru iarnă este rapidă și extrem de gustoasă. Alegeți ardei roșii medii și cu coaja groasă.

INGREDIENTE:

-1,5 kg de ardei gras;

-50 ml de ulei + 30 ml pentru uns ardeii;

-20 de căței medii de usturoi;

-70 ml de oțet de mere 5%;

-sare – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați ardeii, uscați-i și tăiați-le codițele.

2.Îi ungeți cu ulei pe toate părțile și îi așezați pe tava tapetată cu hârtie de copt.

3.Dați tava la cuptorul preîncălzit până la 220°С pentru 15-30 de minute, în funcție de cuptor și mărimea ardeilor.

4.Curățați usturoiul și îl dați prin presă.

5.Adăugați uleiul și oțetul. Amestecați.

6.Scoateți ardeii din cuptor și îi presărați cu sare pe ambele părți.

7.Pregătiți borcanele în prealabil. Le sterilizați, iar capacele le fierbeți.

8.Așezați ardeii în borcane. Noi am folosit borcane de 0,5l, am adăugat 5 ardei, apoi 2 linguri de marinadă și am repetat straturile. Am obținut 3 borcane.

9.Umpleți borcanele cu apă clocotită și le înfiletați. Întoarceți borcanele cu susul în jos, verificați dacă sunt închise ermetic, apoi le acoperiți cu ceva călduros și le lăsați să se răcească, până la temperatura camerei.

Încercați această rețetă rapidă și o veți repeta în fiecare an!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!