Clătite delicioase cu cartofi și zucchini. Veți dori să le gătiți iar și iar!

Nu este greu să razi un zucchini și vreo doi cartofi! Cam atâta efort presupune prepararea clătitelor delicioase și sănătoase, care conțin aceste legume. Amestecați-le cu celelate ingrediente din compoziția clasică a aluatului pentru clătite și, dacă doriți, cu verdețuri mărunțite. Apoi prăjiți-le, ungeți-le cu unt și serviți-le cu șuncă, avocado, brânză, cașcaval sau alte topping-uri sărate, care vă plac. Astfel veți obține cea mai ușoară și gustoasă cină din lume, de care va fi încântată toată familia voastră!

INGREDIENTE:

-un zucchini;

-2 cartofi;

-o linguriță de sare;

-160-200 g de făină;

-o linguriță de praf de copt;

-300 ml de lapte;

-3 ouă;

-3 linguri de ulei (+ pentru prăjit);

-pătrunjel, ceapă verde, usturoi verde — după gust;

-unt topit — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Dați dovlecelul prin răzătoarea mare.

2.Dați cartofii prin răzătoarea mare.

3.Amestecați legumele rase. Puneți-le într-o strecurătoare și presați-le bine cu lingura, ca să eliminați sucul eliberat de ele. Apoi transferați-le într-un bol adânc.

4.Adăugați sarea și făina cernută. Amestecați.

5.Adăugați laptele. Amestecați foarte bine.

6.Adăugați ouăle bătute cu furculița sau telul până la omogenizare. Amestecați.

7.Adăugați praful de copt. Amestecați.

8.Adăugați verdețurile mărunțite. Amestecați.

9.La sfârșit adăugați uleiul și amestecați încă o dată.

10.Încingeți tigaia și ungeți-o cu ulei. Răspândiți un strat subțire de aluat pe ea, turnându-l în mijlocul ei și înclinând-o în diferite direcții.

11.Prăjiți clătita pe foc moderat, pe ambele părți, până se va rumeni.

12.Suprapuneți clătitele pe o farfurie, ungându-le cu unt topit.

13.Serviți clătitele cu topping-urile sărate, care vă plac. Noi le-am servit cu avocado, șuncă și cașcaval. Ca să se topească puțin cașcavalul, noi am încălzit preparatul în cuptorul cu microunde pentru 30 secunde.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New