O metodă neobișnuită de confecționare a unui covoraș — fără croșetat, tricotat, împletit și cusut!

Vreți să confecționați un covoraș frumos din ață, dar nu vreți nici să croșetați, nici să tricotați, nici să coaseți, nici să împletiți? Atunci luați în considerație această idee interesantă! Covorașul meșterit după această metodă iese pur și simplu minunat. Puteți să combinați culorile, să schimbați modelul, după preferințele dumneavoastră etc.

Ca să începeți lucrarea, aveți nevoie de o bază — un material — și, de asemenea, fire groase, de diferite culori, un foarfece, un pistol cu lipici de silicon și 5 oarecare instrumente, pe care veți înfășura ața — de exemplu, 5 bețe de lemn, 5 bucăți de plintă îngustă etc.

Înfășurați fire de câteva culori pe fiecare instrument.

Lungimea „benzii” de fire înfășurate trebuie să fie egală cu lățimea materialului folosit ca bază. În prealabil, ca să fie mai confortabil, puteți să marcați numărul de „benzi” de fire pe material: astfel veți ști câte încap pe bază.

Lipiți 5 „benzi” egale de fire pe bază, folosind lipiciul fierbinte. Apoi tăiați firele cu foarfecele — de-a lungul fiecărui instrument, chiar în mijlocul lui. Scoateți instrumentele dintre fire.

Treceți cu degetele printre fire, ca să devină pufoase, răsfirate. Repetați procedura cu înfășurarea și lipirea, dar schimbând culorile firelor. După aceasta, tăiați-le în mod similar și îndepărtați instrumentele.

Continuați să alternați culorile firelor și să lipiți „benzile” obținute pe bază.

În sfârșit — ultimul rând. Scuturați bucățelele de ațe, care au rămas pe covoraș.

Iată cum puteți să confecționați un covoraș foarte frumos și impresionant, fără croșetare, tricotare, coasere și împletire!

Spor la treabă!

New