Cel mai gustos șuberec dintre toate!

Astăzi vrem să vă oferim rețeta celui mai gustos șuberec dintre cele gustate de noi până acum. El este format dintr-un aluat delicios, foarte stratificat, poros, crocant și umplutură incredibil de suculentă. Principala caracteristică a acestui aluat constă în faptul că el se sigilează bine în timpul prăjirii și tot sucul umpluturii rămâne în interior. De aceea, șuberecele ies foarte suculente și gustoase. De asemenea, deși sunt prăjite în ulei, ele nu absorb multă grăsime. După prăjire transferați-le pe prosoape de hârtie și veți vedea că nu vor rămâne aproape deloc urme de ulei pe suprafața lor. Acum pregătim șuberecele doar așa! Încercați-le și voi! Sunt într-adevăr nemaipomenite!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-500 g de făină;

-o linguriță rasă de sare;

-200 ml de apă clocotită (abia luată de pe foc);

-100 g de unt;

-un ou.

Pentru umplutură:

-500 g de carne tocată (noi am folosit 200 g de carne de vită și 300 g de carne de porc);

-2-3 cepe medii;

-o linguriță de sare;

-½ linguriță de piper negru măcinat;

-120-170 ml de apă sau supă de carne (la temperatura camerei).

Altele: ulei — pentru prăjit.

Din aceste ingrediente veți obține 12 șuberece.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: cerneți făina într-un bol adânc. Adăugați sarea. Amestecați.

2.Adăugați apa clocotită. Amestecați foarte bine cu lingura sau telul. Făina trebuie să se adune sub formă de cocoloașe mari. Lăsați compoziția rezultată să se răcească pe parcursul a 1-2 minute.

3.Amestecați untul topit (cald, nu fierbinte) și oul cu ajutorul telului sau furculiței. Adăugați-le în bolul cu făina opărită. Amestecați puțin cu lingura sau spatula.

4.Apoi transferați aluatul pe suprafața de lucru și frământați-l cu mâinile pe parcursul a circa 5 minute. El devine neted, omogen, moale și elastic.

5.Modelați-l sub formă de bilă și puneți-l într-un bol. Acoperiți-l cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-l să se „odihnească” pe parcursul a circa 30 minute.

6.Pregătiți umplutura: puneți carnea tocată într-un bol adânc. Adăugați ceapa dată prin răzătoarea mare sau trecută prin mașina de tocat carne, sarea și piperul negru măcinat. Amestecați foarte bine, adăugând treptat 120 ml de apă sau supă de carne. 

Dacă vă place umplutura foarte lichidă pentru șuberec, puteți să adăugați încă 50 ml de lichid în ea.

7.Modelați șuberecele: frământați puțin aluatul „odihnit”, după care modelați-l sub formă de baton și divizați-l în 12 bucățele egale. Modelați-le sub formă de biluțe și acoperiți-le cu prosopul curat de bucătărie, ca să nu li se usuce suprafața.

8.Întindeți fiecare biluță de aluat sub formă de turtiță rotundă, destul de subțire. Dacă vreți să obțineți șuberece egale, puteți să uniformizați marginile turtițelor cu ajutorul unei farfurii.

9.Răspândiți 1.5-2 linguri de umplutură pe jumătate de turtiță, lăsându-i marginile libere.

10.Îndoiți turtița în jumătate, acoperind complet umplutura și lipiți-i bine marginile cu degetele. La sfârșit sigilați-le cu ajutorul furculiței.

11.Încingeți o cantitate mare de ulei într-o tigaie adâncă. Puteți să-l verificați cu ajutorul termometrului sau al unei bucățele de aluat.

12.Prăjiți șuberecele în uleiul încins, pe foc moderat, pe ambele părți, până se vor rumeni foarte bine (timp de câte 1-1.5 minute pe fiecare parte). În timpul prăjirii turnați ulei încins pe suprafața lor cu ajutorul unei lingurițe, ca să se gătească bine și să se umfle.

Ca să întoarceți ușor șuberecul, folosiți o lingură și o furculiță. Astfel nu le veți înțepa și tot sucul umpluturii va rămâne în interiorul lor: nu veți mai fi nevoiți să vă luptați cu răspândirea stropilor fierbinți de ulei.

13.Transferați-le pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie, ca să eliminați excesul de ulei. Veți observa că ele nu absorb aproape deloc grăsime în timpul prăjirii.

14.Serviți șuberecele cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!