Tobă din ciolan de porc pregătită într-o sticlă de plastic!

Dorim să vă prezentăm o rețetă a unui aperitiv delicios din ciolan de porc, care se va încadra de minune în meniul festiv și va arăta ideal pe o felie de pâine la micul dejun: sățios, economic și simplu!

INGREDIENTE:

– 2,5 kg de ciolan de porc;

– 1 ceapă;

– 6 frunze de dafin;

– amestec de boabe de piper negru și ienibahar;

– 2 linguri de sare;

– 4 caței de usturoi.

MOD DE PREPARARE:

1. Așezați ciolanele într-o cratiță, turnați apă, adăugați sare, boabe de piper negru, foi de dafin, ienibahar și 1 ceapă decojită. Acoperiți-o cu capac și fierbeți carnea la foc mic timp de aproximativ 4 ore.

2. Scoateți carnea într-un bol și separați-o de oase.

3. Zdrobiți cățeii de usturoi și adăugați-i în bolul cu carne.

4. Turnați 200 ml din supa în care a fiert carnea. Amestecați cu o furculiță, mărunțind ușor carnea.

5. Luați o sticlă de 2 l, tăiați-i partea superioară și transferați carnea în ea, presând-o periodic cu lingura. Turnați un pic de zeamă deasupra. Acoperiți sticla cu o folie alimentară și dați-o la frigider peste noapte.

6. Scoateți toba din sticlă, tăind-o cu un cuțit ascuțit sau cu o foarfecă de bucătărie. Tăiați-o rondele și savurați-o cu plăcere!

Toba iese foarte gustoasă. Vă recomandăm să încercați și dvs. această rețetă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New