Aceasta este cea mai bună carne de pui pe care am gustat-o vreodată! O prietenă mi-a împărtășit rețeta!

Pulpele superioare de pui coapte în sosul delicios pe care-l vom pregăti astăzi, sunt o mâncărică extraordinară: foarte suculentă și super fină! Se prepară rapid și se potrivesc de minune atât pentru cinele de zi cu zi, cât și pentru mesele festive. Pregătiți-le neapărat!

INGREDIENTE:

– 4 copănele de pui;

– sare și piper negru măcinat (după gust);

– boia de ardei dulce și condiment pentru carnea de pui (după gust);

– ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 1 ceapă;

– 3 căței de usturoi;

Pentru sos:

– 3 lingurițe de boia de ardei dulce;

– 2 linguri de făină;

– 200 g de ketchup;

– 500 ml de apă;

– sare (după gust).

MOD DE PREPARARE:

1. Spălați și uscați foarte bine copănelele de pui. După aceasta, masați-le pe ambele părți cu sare, piper negru măcinat, boia de ardei dulce și condiment pentru carnea de pui.

2. Încingeți o tigaie cu puțin ulei vegetal. Puneți carnea în ea și lăsați-o să se prăjească sub capac, până când se va rumeni pe ambele părți.

3. Între timp, decojiți o ceapă și tăiați-o în formă de cubulețe. De asemenea, tocați mărunt și cățeii de usturoi.

4. După ce s-a rumenit pe ambele părți, scoateți carnea pe o farfurie.

5. Pregătiți sosul: în uleiul rămas în tigaie, prăjiți mai întâi usturoiul, apoi adăugați ceapa și amestecați. Când legumele vor începe să se rumenească, adăugați boiaua de ardei dulce, făina, ketchup-ul și apa. Amestecați și adăugați sare după gust.

6. Luați o formă de copt și puneți carnea la baza ei, apoi turnați sosul obținut deasupra. Pregătiți mâncarea în cuptorul preîncălzit până la 200°C, timp de 30 de minute.

7. Apoi scoateți-o din cuptor și savurați-o cu multă plăcere, alături de garnitura dvs. preferată. Noi am optat pentru niște cartofi copți și un sos de smântână!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New