Aperitiv ieftin din carne pentru masa de sărbătoare. Se prepară ușor și rapid!

Toba din ciolan de porc se prepară rapid, fără multe bătăi de cap, fără ustensile speciale, fără adaosuri nocive, fără gelatină și fără coacere. Este foarte gustoasă și aspectuoasă. Poate fi pusă pe platoul cu mezeluri de pe masa de sărbătoare. Musafirii voștri vor fi încântați de gustul ei!

INGREDIENTE:

-un ciolan de porc (2100 g);

-o lingură cu vârf de sare la 1 litru de apă (noi am avut nevoie de 3 litri de apă și, corespunzător, de 3 linguri de sare);

-o ceapă (170 g);

-10 boabe de piper negru;

-10 boabe de ienibahar;

-3-4 foi de dafin;

-6-7 căței mari de usturoi.

Din aceste ingrediente veți obține 1270 g de tobă.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați și spălați ciolanul de porc. Puneți-l într-o cratiță încăpătoare.

2.Adăugați apa, care trebuie să-l acopere complet și sarea.

3.Acoperiți cratița cu un capac și aduceți-i conținutul până la punctul de fierbere. Apoi reduceți focul până la mic și adunați spuma formată pe suprafața supei.

Dacă doriți, puteți să aruncați prima apă, în care s-a fiert ciolanul. Dar în acest nu adăugați sarea în ea, ci în apa, cu care o veți înlocui.

4.Adăugați ceapa întreagă, curățată de coajă, boabele de piper negru și ienibahar în cratiță. Acoperiți-o cu capacul și fierbeți ciolanul de porc timp de 3 ore, pe foc mic. După 2 ore de fierbere adăugați foile de dafin în supă.

5.Scoateți cu grijă ciolanul din supă. Secționați-l dintr-o parte și îndepărtați osul din mijlocul lui.

Puteți să pregătiți o ciorbă din supa de carne sau să o folosiți în altă rețetă.

6.Tăiați ciolanul în 2 părți egale. Apoi mărunțiți puțin carnea lui, folosind cuțitul și având grijă să nu găuriți șoriciul.

7.Răspândiți usturoiul trecut prin presa de usturoi pe carnea fierbinte.

8.Transferați cu grijă o bucată de ciolan într-o formă dreptunghiulară, destul de adâncă, tapetată cu folie alimentară, folosind cleștele de bucătărie, niște palete sau furculițe, pentru că încă frige. Așezați-o cu șoriciul în jos.

9.Procedând similar, așezați cealaltă bucată de ciolan pe prima. Puneți-o cu șoriciul în sus.

10.Acoperiți carnea cu folie alimentară și puneți o greutate destul de mare pe suprafața ei. Lăsați-o să se răcească până la temperatura camerei, după care dați-o la frigider pentru 8-10 ore sau peste noapte.

11.Scoateți toba din formă.

12.Tăiați-o în felii.

13.Serviți-o cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New