Dovlecei super gustoși. O rețetă grozavă!

Am îndrăgit această rețetă simplă și o pregătim destul de frecvent!

INGREDIENTE:

-3-4 dovlecei;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-2 lingurițe de zahăr;

-ulei — pentru prăjit;

-coriandru proaspăt — după gust;

-pătrunjel proaspăt — după gust;

-4-5 căței de usturoi;

-sucul stors dintr-o lămâie.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați dovleceii de coajă și tăiați-i în felii longitudinale, cu grosimea de 5-10 mm. Dacă sunt foarte lungi, mai întâi puteți să-i tăiați în jumătate.

2.Prăjiți feliile de dovlecel într-o cantitate potrivită de ulei, pe ambele părți, până se vor înmuia și se vor rumeni.

3.Între timp puneți piperul negru măcinat, zahărul și sucul de lămâie într-un bol. Amestecați foarte bine, ca să se dizolve zahărul.

4.Apoi adăugați usturoiul, coriandrul și pătrunjelul, pe care le-ați tăiat în bucățele. Amestecați. 

5.Puneți feliile prăjite de dovlecel într-un vas adânc, așezându-le în straturi. Presărați-le cu sare și ungeți-le cu compoziția de usturoi și verdeață.

6.Dacă dovleceii nu vor elibera suficient suc, puteți să turnați o parte din uleiul, în care i-ați prăjit, peste ei. Apoi acoperiți-i cu un capac și dați-i la frigider pentru 30 minute, ca să se marineze.

7.După aceasta puteți să-i serviți. Nouă ne place să pregătim tartine cu ei. Sunt foarte aromați și gustoși!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New