Gogoși rapide cu chefir și vanilie!

Gogoși mici, pufoase și rumene, care pot fi servite cu ceai sau cafea. Prepararea lor nu durează mult, iar rezultatul vă va surprinde: gogoșile ies foarte fine și aerate. Ele erau unul dintre deserturile noastre preferate din copilărie. Apropo, aceste gogoși minunate nu se înăspresc nici în următoarea zi. Pregătiți-le împreună cu noi!

INGREDIENTE:

-400 ml de chefir 2.5% (cu conținut mare de grăsime);

-400 g de făină;

-2 ouă;

-3 linguri de zahăr;

-un plic de zahăr vanilat;

-12 g de praf de copt;

-1/3 linguriță de sare;

-ulei — pentru prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1.Turnați chefirul într-un bol adânc. Adăugați ouăle, sarea, zahărul tos și zahărul vanilat. Amestecați cu telul până la omogenizare.

2.Adăugați făina cernută împreună cu praful de copt. Amestecați foarte bine. Trebuie să obțineți un aluat omogen, puțin mai gros decât aluatul pentru blinii.

3.Turnați ulei într-o crăticioară, astfel încât nivelul lui să fie de aproximativ 1 cm. Încingeți-l, după care reduceți focul până la moderat.

4.Modelați gogoșile cu 2 lingurițe, adăugându-le direct în uleiul fierbinte: luați aluatul cu  o linguriță și separați-l de suprafața ei cu cealaltă linguriță, lăsând gogoașa să cadă în ulei.

5.Prăjiți gogoșile până vor deveni aurii. Ele practic îndată se umflă și adoptă o formă rotundă. De asemenea, ele se întorc singure de pe o parte pe alta.

6.Cum numai se vor rumeni, scoateți-le din ulei cu ajutorul spumierei și puneți-le pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie, ca să eliminați excesul de grăsime, deși aceste gogoși minunate practic nu absorb ulei în timpul prăjirii.

7.Înainte de servire presărați gogoșile cu zahăr pudră.

8.Savurați-le cu lapte, cacao, ceai sau cafea!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New