Un preparat aerat și stratificat, care pur și simplu se topește în gură!

Pain Brioche este un preparat simplu, dar delicios, din aluat dospit: fin, pufos, cu aromă plăcută de unt. Puteți să adăugați diverse umpluturi în aluatul lui, precum fructele confiate, stafidele sau alte fructe uscate. Haideți să pregătim împreună acest deliciu!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-600-670 g de făină;

-250 ml de lapte;

-2 ouă;

-25 g de drojdie proaspătă sau 8-10 g de drojdie uscată;

-100 g de zahăr;

-7 g de zahăr vanilat;

-un praf de sare;

-100 g de unt.

Altele:

-un ou — pentru ungerea preparatelor înainte de coacere;

-un amestec de semințe (după gust) — pentru presărarea preparatelor înainte de coacere.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți plămădeala: amestecați laptele cald, o lingură de zahăr, drojdia fărâmițată și 2 linguri de făină cernută într-un vas potrivit.

2.Lăsați plămădeala să dospească timp de 15 minute, până se va acoperi cu „căciula” spumoasă caracteristică, într-un loc cald.

3.Pregătiți aluatul: puneți ouăle, zahărul tos rămas, zahărul vanilat și un praf de sare într-un bol adânc. Amestecați bine cu telul.

4.Adăugați untul foarte moale (puteți să-l topiți puțin în cuptorul cu microunde). Amestecați.

5.Adăugați plămădeala. Amestecați.

6.Adăugați treptat făina cernută (cantitatea necesară poate varia, în funcție de calitatea ei). Inițial amestecați aluatul cu spatula sau lingura, iar apoi transferați-l pe masă și frământați-l bine cu mâinile (pe parcursul a 7-10 minute). El trebuie să fie omogen, moale și ușor lipicios (aveți grijă să nu-l îmbibați cu prea multă făină).

7.Modelați aluatul sub formă de bilă și puneți-l într-un bol adânc. Acoperiți-l cu folie alimentară și lăsați-l să dospească timp de 1-1.5 ore într-un loc cald.

8.Modelați preparatele: frământați ușor aluatul dospit, după care divizați-l în 2 părți egale sau inegale, în funcție de dimensiunea formelor dumneavoastră (pentru chec).

9.Divizați fiecare parte de aluat în 3 părți egale. Oferiți-le forma de biluțe, iar apoi întindeți-le sub formă de batoane.

10.Uniți capetele celor 3 batoane obținute și împletiți-le. La sfârșit uniți-le capetele opuse.

11.Transferați preparatul obținut într-o tavă pentru chec. Dacă aceasta este de silicon, puteți să o folosiți ca atare sau să o presărați cu făină. Dacă ea este metalică, tapetați-i fundul cu hârtie de copt.

12.Acoperiți Pain Brioche-urile cu folie alimentară sau cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-le să se „odihnească” pe parcursul  30-40 minute.

13.Apoi ungeți-le cu ou bătut, folosind pensula de silicon și presărați-le cu amestecul de semințe.

14.Coaceți-le timp de 10 minute în cuptorul preîncălzit până la 190°C. Apoi reduceți temperatura până la 180°C și continuați să le coaceți pe parcursul a încă 10-15 minute, până se vor rumeni și vor fi gata.

15.Transferați-le pe grătar și lăsați-le să se răcească complet.

16.Feliați-le și serviți-le cu gem sau unt, alături de o ceașcă aromată de ceai.

17.Pain-Brioche-ul să păstrează într-o pungă de plastic, ca să nu se usuce.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New