De ce violetele nu înfloresc abundent? Zece motive! Rezolvați problema cât mai curând!

Astăzi vrem să vă povestim de ce violetele nu înfloresc abundent, în centrul plantei și cum poate fi soluționată această problemă. Sperăm că aceste informații vă vor fi de folos!

1. LUMINA INSUFICIENTĂ

Violetele trebuie să se bucure de lumină timp de 10-12 ore pe zi. De aceea, iarna ele rareori înfloresc. Trebuie să așteptați primăvara și să cultivați violetele pe pervaz, dar fără să le expuneți la razele solare directe. Dacă aveți posibilitatea, puteți să țineți violetele sub lămpi neon de 12 W, dar nu mai mult de 10-12 ore pe zi (când lumina solară este absentă în totalitate).

2. VIOLETA FACE MULȚI PUI.

Atunci când violeta dezvoltă mulți pui în loc de frunze obișnuite, majoritatea mugurilor, din care ar putea să se dezvolte tije florale, sunt ocupați. De asemenea, puii necesită nutrienți și planta nu are suficiente forțe pentru a elibera multe tije florale. De aceea, când puii sunt destul de dezvoltați, separați-i de planta-mamă. Astfel veți obține câteva plante tinere, iar planta-mamă va începe să înflorească după un scurt timp.

3. UDAREA INADECVATĂ

Violetele nu iubesc solul prea uscat sau prea ud. A doua variantă este mai periculoasă, precum și alternarea lor. Atunci când solul este uscat de mult timp sau ba este prea ud, ba prea uscat, violetele încep să usuce tijele florale, ca să-și economisească resursele. De aceea, vă recomandăm să folosiți irigarea cu fitil, deoarece astfel planta primește suficientă apă în mod constant, iar dacă aceasta se termină, substratul rămâne ud pentru încă aproximativ 7 zile. Iar în cazul irigării obișnuite, prin turnarea apei în farfuria de sub ghiveci, substratul se usucă mult mai repede.

4. VIOLETA TREBUIE SĂ-ȘI DEZVOLTE MASA VEGETATIVĂ

Înainte de a înflori abundent, violeta trebuie să-și dezvolte masa vegetativă. Cu cât va avea mai multe frunze, cu atât va prezenta mai mulți muguri, din care să apară tijele florale. Trebuie să țineți minte că violeta nu poate să dezvolte simultan frunze și flori. De aceea, când este mică, cel mai bine ar fi să ciupiți primele tije florale, ca să-i permiteți să se concentreze pe creșterea frunzelor.

5. DIMENSIUNEA OPTIMĂ A GHIVECIULUI

Puii de violetă trebuie plantați în ghivece cu diametrul de 5-5.5 cm sau mai mici (3.5-4 cm pentru violetele extrem de mici). Iar violetele adulte trebuie să se dezvolte în ghivece cu diametrul de 8.5-9 cm. Violetele nu înfloresc până în momentul, în care rădăcinile lor cuprind tot substratul. De aceea, dacă veți folosi ghivece prea mari, veți aștepta foarte mult apariția florilor.

6. SUBSTRATUL POTRIVIT

Substratul potrivit pentru violete constă din turbă și perlită. Nu folosiți sol de grădină, deoarece acesta se va bătători repede și rădăcinile violetei pur și simplu se vor usca.

7. PROFILAXIA BOLILOR

Dacă este bolnavă, violeta nu va înflori. Trebuie să prelucrați solul ei cel puțin o dată pe an. Alegeți soluțiile chimice potrivite pentru combaterea făinării, altor boli fungice, diferitor insecte etc. 

8. REPLANTAREA LA TIMP

Violetele trebuie transplantate de 1-2 ori pe an, cu schimbarea parțială (cam jumătate) a substratului lor. Ca să realizați acest lucru, trebuie să rupeți o parte din rădăcinile lor.

9. CIUPIREA PRIMELOR TIJE FLORALE

Îndepărtați neapărat primele tije florale apărute în mijlocul violetelor tinere. Astfel ele își vor dezvolta mai întâi masa vegetativă și doar apoi pe cea florală.

10. REGIMUL TERMIC OPTIM

Violetele suportă intervalul de temperatură dintre 18-25°C‌.

Spor la grădinărit!

New