Nu mai cumpărați pâinea din comerț! Coaceți-o de casă după această rețetă simplă – fără unt sau lapte!

Rețetă de pâine albă de casă, pregătită după o rețetă cât se poate de simplă și reușită. După ce o veți coace pentru prima dată, nu veți mai dori să cumpărați pâinea din comerț. Gustul acesteia o să vă cucerească din prima!

INGREDIENTE:

– 350 ml de apă caldă;

– 7-10 g de drojdie uscată;

– 5 g de zahăr;

– 500 g de făină;

– 5 g de sare;

– 30 ml de ulei de măsline;

– făină de mălai.

MOD DE PREPARARE:

1. Adăugați drojdia uscată și zahărul în paharul cu apă caldă. Amestecați și lăsați drojdia să se activeze timp de 5 minute.

2. Cerneți jumătate din cantitatea de făina și adăugați sarea într-un bol adânc. Realizați o adâncitură în ea și turnați compoziția de drojdie. Amestecați cu spatula până la omogenizare. Apoi încorporați și uleiul de măsline.

3. În final, cerneți făina rămasă și frământați un aluat moale, ușor lipicios de mâini. Acoperiți bolul cu o folie alimentară și lăsați aluatul să dospească la cald, timp de 1 oră.

4. Iată cât de bine trebuie să se ridice acesta:

5. Transferați aluatul pe suprafața de lucru presărată generos cu făină. Mai frământați-l un pic, apoi modelați-l în formă de bilă. Tăiați-o în jumătate și modelați două bile din ea. Acoperiți-le cu un prosop curat de bucătărie și lăsați-le să se ridice pe masă, timp de 15-20 de minute.

6. Peste 20 de minute, luați câte o bilă de aluat și întindeți-o cu degetele într-un blat rotund, cu grosimea de aproximativ 2 cm. Rulați-l în formă de rulou, lipindu-i bine marginea și capetele, și puneți-l într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Modelați astfel și cea de-a doua pâine.

7. Acoperiți-le cu folie alimentară și mai lăsați-le să se ridice timp de 15 minute. Să lăsați suficient spațiu pentru creștere între ele.

8. După aceasta, periați pâinile cu apă și stropiți-le cu făină de mălai. În final, realizați o incizie pe suprafața fiecăreia cu cuțitul.

9. Coaceți pâinile în cuptorul preîncălzit până la 220°C, timp de 25-35 minute.

10. Scoateți-le din cuptor și lăsați-le să se răcească complet. După aceasta, le puteți savura cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New