Secretul celor mai gustoase pateuri cu carne!

Pateuri pufoase și delicioase, cu umplutură neobișnuită!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

-900 g de făină c/s;

-500 ml de lapte cald;

-2 ouă;

-50 g de drojdie proaspătă sau 11 g de drojdie uscată;

-2 linguri cu vârf de zahăr;

-½ lingură rasă de sare;

-100 g de unt.

Pentru umplutură:

-500 g de pipote de pui;

-400 g de carne de pui;

-3 cepe;

-un morcov mediu;

-60 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui;

-sare, piper negru măcinat — după gust.

Altele: un ou — pentru ungerea pateurilor înainte de coacere.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți aluatul: turnați laptele cald într-un bol adânc. Adăugați zahărul, sarea și ouăle. Amestecați până la omogenizare.

2.Adăugați drojdia fărâmițată. Amestecați.

3.Adăugați jumătate din făina cernută. Amestecați cu lingura.

4.Adăugați făina rămasă, amestecând-o puțin cu untul moale. Inițial amestecați cu lingura, iar apoi transferați aluatul pe suprafața de lucru și continuați să-l frământați cu mâinile, pe parcursul a 5-7 minute, până va deveni omogen. Ca să nu se lipească de mâini, ungeți-le cu puțin ulei rafinat de floarea-soarelui. Aluatul trebuie să fie moale — nu-l îmbibați cu prea multă făină.

5.Modelați aluatul sub formă de bilă și puneți-l într-un bol adânc. Acoperiți-l cu un capac și lăsați-l să dospească într-un loc cald, până își va mări volumul de minim 2 ori.

6.Pregătiți umplutura: curățați și spălați bine pipotele și carnea de pui. Puneți-le în 2 cratițe separate și acoperiți-le cu apă rece. Fierbeți-le până vor fi gata. De obicei, pipotele de pui trebuie să fiarbă minim 60 minute, iar carnea se prepară mai repede.

7.Tăiați ceapa și morcovul sub formă de semiluni subțiri. Prăjiți-le într-o cantitate potrivită de ulei până se vor înmuia.

8.Treceți pipotele fierte, carnea fiartă și legumele prăjite prin mașina de tocat carne, la care ați montat sita măruntă.

9.Adăugați sare și piper negru măcinat după gust în ele. Amestecați foarte bine.

10.Modelați pateurile: lucrând cu mâinile unse cu ulei rafinat de floarea-soarelui, frământați puțin aluatul dospit, după care divizați-l în bucățele egale. Oferiți-le forma de biluțe.

11.Întindeți cu mâinile fiecare biluță de aluat sub formă de turtiță rotundă, cu grosimea de 4-5 mm. Puneți 1-1.5 lingurițe de umplutură în mijlocul ei, iar apoi lipiți-i bine marginile, ca să acoperiți complet umplutura. 

12.Așezați pateurile pe tava unsă cu ulei, punându-le cu „cusătura” în jos și lăsând puțin spațiu liber între ele. Lăsați-le să se „odihnească” timp de 5-10 minute într-un loc cald.

13.Ungeți pateurile cu ou bătut, folosind pensula.

14.Coaceți-le timp de 10-12 minute, până se vor rumeni, în cuptorul preîncălzit până la 180°C‌.

15.Lăsați pateurile să se răcească puțin, după care transferați-le pe un platou.

16.Serviți-le cu multă plăcere! Sunt delicioase atât calde, cât și reci!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

New